Îmi bântuie şi azi prin gând
ruga unui poet - şoptită -
din vremi de inchiziţii - când -
era iubirea necitită.
Din vise-mi fac aripi şi zbor.
Eşti cerul meu de clopot spart.
Albi îngeri - de zăpadă - mor
în rugile ce nu le-mpart.
Ecoul suferinţei tale
întoarce paginile-n scrum.
Coperţi de trupuri ancestrale
închid dorinţele de fum.
Cu fiecare vers din carte
ai ars în sufletu-mi - poete -
când inchiziţii de departe
blamau amoruri desuete.
Cenuşă troienind delir
înalţă crematoriul. Vis.
Silabe mute ard în şir
şi rima ţipă-n plâns proscris.
Se stinge jarul de cuvinte.
Tăcerea ne dezbracă. Goi -
suntem şi ninge înainte...
Doar tu vrei cărţile-napoi!
Zăpada-ngroapă nemurirea.
Iubiri citite le vrem iară !
Pierdută-n noi e amintirea
şi ninge roz ca primăvară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu