Femeie divină - Valeria Toma
femeie divină
ai retezat inima copacilor în tăcere
şi ţi-ai înrădăcinat destinul
în albastrul cerului
e linişte
ţi-am ascultat descântecul
a picurat pe frunza unui crez
silabă cu silabă
e intuneric
în oglinzi cu drumuri paralele
cu felinare rupte din piatră
luminezi imperturbabila veşnicie
femeie divină
tu eşti clepsidra nemuririi
astăzi, aşez coroana cu frunze de jad
pe glezna ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu