Decalogul cuvintelor – poarta între spaţiu şi timp – I
Simţi
că îl apasă ceva
pe piept.
… Erau întrebările mărunte
ale vieţii
ce nu-i dădeau
pace.
Cercetând cu privirea
vopseaua decolorată
a vieţii….
de soare,
trase adânc aer în piept.
***
Pornind
de la premisa nebuniei
în permanentă schimbare,
înghiţi aer cu greu
încercând
să-şi desprindă gândurile.
Răpuse
printr-o tăcere semnificativă,
amintirile
erau reprimate
într-un
colţ al minţii sale.
Statuia
veghea nuferii.
***
Încerca
să-şi ardă gândurile
cernând în minte
nisipurile dezastrului.
Păstra un moment de tăcere
croindu-şi
drum printre umbre.
Îşi simţea spatele încins
şi auzea degetele alergând
printre împunsături
ce nu reuşiră
să străpungă norul…
întunecat.
** *
Apusul
mânjise cerul
într-o imagine granulată
cu un roz murdar.
Cu ochii
aţintiţi pe masă
privea
cu un zâmbet abia schiţat,
trebuia
să trăiască însoţit
de fantomele trecutului.
***
Ochii
adânc înfundaţi
în orbite,
ardeau
inexpresivitatea
unui gol
ce nu putea fi umplut.
Ca un animal
care răcneşte,
fata i se schimonosi
de furie
preţ de o clipă.
Zâmbind timid
striga.
***
Într-un impuls,
nepregătit să accepte,
îşi ţinu respiraţia
preţ de o
bătaie de inimă.
Cu furia
răscolită undeva
înăuntrul lui
ce sta
să dea pe dinafară,
zâmbetul
i se transforma
într-un hohot de râs.
***
Ploaia
căzută peste noapte
limpezise cerul.
Cu figura
răvăşită de uimire
şi cu mintea adâncită
în gânduri,
pierduse reperele
pentru o secundă.
***
Pierduse noţiunea timpului.
Unduindu-se
pe sub creasta
abruptă a liniştii,
o asculta
pentru câteva clipe
măturând spaţiul cu privirea.
Între uşurare şi teamă
un oftat.
***
Văzuse pupilele
cum îşi pierd lumina
care separa viaţa de moarte.
Sudoarea
îi ardea ochii
lăsaţi
să se obişnuiască
cu întunericul.
Începu să înainteze
ghemuit.
***
Lăsând durerea
să-i părăsească trupul,
începu să meargă
încet spre lumină.
Simţi o apăsare puternică în piept:
minutele treceau unul după altul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu